Despre noi

Cateva cuvinte introductive

Din octombrie 1996, când a fost consacrata ca Sectie Nationala IPA , Sectia Româna s-a dezvoltat permanent. Numarul membrilor IPA este în continua crestere, la fel ca si numarul regiunilor înfiintate si afiliate la Sectia Nationala IPA. La toate reuniunile internationale IPA – Sectia Româna a fost remarcata pentru eforturile depuse în scopul consolidarii organizatorice. În prezent, prin cei peste 58.000 de membrii, ne situam pe locul 2 din cele peste 70 de tari, dupa Germania.

Numarul regiunilor IPA din cadrul Sectiei Nationale este în continua crestere, în acord cu modernizarea si demilitarizarea structurilor din Ministerul Internelor si Reformei Administrative. In toate judetele, la fruntariile tarii, pe lânga Academia de Politie si alte structuri de învatamânt, la Clubul sportiv Dinamo, acolo unde sunt politisti, jandarmi, studenti, cadre medicale sau sportivi – membrii IPA, la nivelul unor unitati de Politie Locala si in cadrul Administratiei nationale a Penitenciarelor s-au înfiintat peste 150 de regiuni.

Asociatia Internationala a Politistilor are în rândurile sale oameni de pretutindeni, neangajati politic. Cei mai multi dintre ei sunt politisti, dar sunt si jandarmi, politisti de frontiera sau pompieri. Tineri, maturi sau vârstnici, barbati sau femei, asa cum le-a dictat constiinta, au optat sa faca parte din aceasta organizatie.
Cu toate ca, uneori, îi separa mii de kilometri, ca au o cultura diferita sau ca vorbesc, în marea lor majoritate, o alta limba, au aderat fara echivoc la ideea de prietenie si eforturile britanicului Arthur Troop, fondatorul organizatiei. Nimeni nu le-a impus sa intre în Asociatia Internationala a Politistilor. Optiunea le-a apartinut în totalitate, dupa cum si renuntarea la statutul de membru nu este conditionata în vreun fel.

Istoria IPA Romania

În cursul anului 1992, domnul general-locotenent dr. ing. Iulian Medrea, luând cunoştinţă de existenţa Asociaţiei Internaţionale a Poliţiştilor, a folosit prilejul unei călătorii în Olanda pentru a se documenta cu privire la obiectivele şi idealurile acesteia.

Luând act de existenţa Asociaţiei Internaţionale a Poliţiştilor şi de scopurile generoase pe care aceasta le promova, prin Statutul Internaţional, imediat după reîntoarcerea în ţară, împreună cu alţi colegi poliţişti, dl general Iulian Medrea a iniţiat demersurile înfiinţării Secţiei Române a I.P.A.

Astfel, la 31 iulie 1992, la nivelul Inspectoratului General al Poliţiei Române, a fost constituit un Comitet de Iniţiativă care a decis înfiinţarea Secţiei naţionale a IPA şi întocmirea tuturor documentelor necesare pentru obţinerea personalităţii juridice.

La 31 august 1992, în cadrul unei reuniuni a Comitetului de Iniţiativă, s-a decis formarea unui Comitet Executiv al noii asociaţii, constituit din şapte membri, preşedinte executiv fiind ales şeful de atunci al Poliţiei Române, generalul-maior Gheorghe Gambrea, iar ca Secretar General domnul general dr. ing. Iulian Medrea, aceasta şi ca o recunoaştere a meritelor şi eforturilor sale în constituirea Secţiei Române a IPA.

La 3 decembrie 1992, Judecătoria Sectorului 2 din Capitală a admis cererea de înfiinţare şi a dispus înregistrarea în Registrul persoanelor juridice a Asociaţiei Internaţionale a Poliţiştilor – Secţia Română.

În următorii patru ani, secţia noastră a fost considerată de către conducerea internaţională a I.P.A. drept secţie în curs de formare. Ea a beneficiat, în acest timp de sprijinul Secţiei Elene – desemnată ca „sponsor” oficial de către (PEB) Biroul Permanent Executiv IPA, de la Londra.

Strădania şi eforturile depuse de poliţiştii români au fost încununate de succes în ziua de 25 octombrie 1996 când, la Congresul Internaţional de la Brisbane/Australia, Secţia Română a fost recunoscută ca membru cu drepturi depline al Asociaţiei.

Deci, în 2011, aniversăm 15 ani de la admitera oficială în marea familie IPA.
Pentru meritele legate de înfiinţarea, înscrierea la tribunal şi obţinerea consacrării internaţionale a organizaţiei noastre, domnului general-locotenent dr. ing. Iulian Medrea, Secretarul General al Secţiei Române IPA, i se recunoaşte, în mod unanim, calitatea de fondator al acesteia.
În toţi aceşti ani de eforturi, Secţia naţională IPA a devenit unul dintre cele mai importante ONG-uri din ţară, grupând în cele peste 150 de regiuni (filiale teritoriale) din structura sa, câteva zeci de mii de membri activi, fiind eliberate până în ianuarie 2011, peste 70.000 de legitimaţii.

Vorbim de cadre active sau în rezervă din toate „armele” Ministerului Administraţiei şi Internelor, iar lor li se alătură, de circa doi ani, tot mai mulţi ofiţeri şi agenţi din Administraţia Naţională a Penitenciarelor precum şi cadre din Poliţia Locală – pendinte de structurile administrative teritoriale.

Reflexia internă este vizibilă şi peste hotare: pentru cuantumul membrilor săi şi pentru numeroasele activităţi în care este implicată, Secţia Română ocupă locul II în ierarhia organizaţiei mondiale, după Secţia Germană, şi se bucură de cele mai bune aprecieri din partea conducerii internaţionale IPA (PEB).
În august 2000, membrii Biroului Permanent Executiv internaţional şi-au ales ca loc de întrunire anuală Poiana Braşov, fiind găzduiţi de Secţia Română. De altfel, preşedintele internaţional – dl Michael Odysseos şi staff-ul organizaţiei apreciază în mod deosebit ospitalitatea şi prietenia românească, fiind prezenţi la aproape toate întrunirile anuale ale Secţiei naţionale.

Mai mult de atât, Capitala României a fost aleasă, ca gazdă a celei de-a 37-a Conferinţe a Comitetului Executiv Internaţional IPA (IEC), importantul eveniment fiind prevăzut pentru luna septembrie a acestui an.

La întrunire vor participa reprezentanţii tuturor secţiilor naţionale şi va avea anvergura unei reuniuni mondiale.

Secţia română este o prezenţă activă la aproape toate manifestările organizate în Europa, dar şi mai departe. Echipele şi sportivii ce au reprezentat IPA România la diferitele competiţii au ocupat, aproape permanent, locuri pe podium. Nu vom vorbi de vedetele mondiale Nadia Comaneci sau Lucian Bute (membrii de onoare) sau de sportivii olimpici, ca Ivan Patzaichin, Elisabeta Lipă, Marius Urzică, Monica Iagăr, Marius Cata-Ciţiga ş.a. care au activat la C.S. Dinamo Bucureşti sau Dinamo Braşov –  care sunt membri IPA, ci de zecile de sportivi amatori din întreaga ţară, care fac parte din regiunile teritoriale. Lor li se adauga cei cu preocupari artistice: pictori, sculptori, interpreti muzicali.

Membrii IPA din România, se numără printre zecile de poliţişti şi jandarmi ce îndeplinesc misiuni ONU peste hotare. Cu sprijinul material al Secţiei naţionale, numeroşi tineri membri au urmat cursuri de limbi străine – obţinând certificate de excelenţă, şi-au editat discuri muzicale, plachete literare sau au participat la expediţii de alpinism, din munţii Asiei până în Argentina şi Cile.

Secţia Română a contribuit definitoriu la crearea Muzeului Poliţiei naţionale de la Târgovişte, inaugurat în iulie 2000, şi are o frumoasă Casă IPA la Giarmata, iar două imobile similare se află în stadiu de finalizare la Lipova – jud. Arad şi la Lepşa – jud. Vrancea. Demn de reţinut că, după numeroşi ani de eforturi şi intensă preocupare, Secţia Română a îndeplint nu doar datoria de onoare dar şi însărcinarea primită de la forul internaţional pentru a promova, în organizaţia mondială, Secţia IPA a Republicii Moldova.

Conferinţa IEC din septembrie 2010, de la Paris, a consfiinţit statutul de secţie naţională IPA a asociaţiei moldovene şi a mulţumit Secţiei române pentru contribuţia sa determinantă la acestă reuşită.

Asociaţia naţională publică o revistă proprie de informare şi opinii denumită „IPA JURNAL” şi una profesională: „Revista de Investigaţii Criminale”, iar la nivel regional apar diverse buletine tematice.

Numarul regiunilor IPA din cadrul Sectiei Nationale este în continua crestere, în acord cu modernizarea si demilitarizarea structurilor din Ministerul Internelor si Reformei Administrative. In toate judetele, la fruntariile tarii, pe lânga Academia de Politie si alte structuri de învatamânt, la Clubul sportiv Dinamo, acolo unde sunt politisti, jandarmi, studenti, cadre medicale sau sportivi – membrii IPA, la nivelul unor unitati de Politie Locala si in cadrul Administratiei nationale a Penitenciarelor s-au înfiintat peste 150 de regiuni.

Asociatia Internationala a Politistilor are în rândurile sale oameni de pretutindeni, neangajati politic. Cei mai multi dintre ei sunt politisti, dar sunt si jandarmi, politisti de frontiera sau pompieri. Tineri, maturi sau vârstnici, barbati sau femei, asa cum le-a dictat constiinta, au optat sa faca parte din aceasta organizatie.

Cu toate ca, uneori, îi separa mii de kilometri, ca au o cultura diferita sau ca vorbesc, în marea lor majoritate, o alta limba, au aderat fara echivoc la ideea de prietenie si eforturile britanicului Arthur Troop, fondatorul organizatiei. Nimeni nu le-a impus sa intre în Asociatia Internationala a Politistilor. Optiunea le-a apartinut în totalitate, dupa cum si renuntarea la statutul de membru nu este conditionata în vreun fel.